PD-ul conduce de departe, urmare a unui transfer de imagine dinspre Traian Băsescu, foarte popular printre republicomoldoveni şi nu numai. PSD-ul şi-a confirmat a câta oară înţelepciunea alegerii targetului de votanţi, nici nu e de mirare că nu a luat mai mult de un vot pe un sondaj online, unde bieţii pensionari sunt în minoritate crasă. PNL-ul cu inepţiile lui Cioroianu şi ale lui Olteanu e ciudat că mai are susţinători. PLD-ul lui Stolo se menţine pe linia de plutire cu greu, stând în umbra marelui frate democrat. PNGCD-ul lui Gigi Becali este şi el în cădere liberă: pierde Steaua, pierde Becali, pierde Partidul. PRM-ul lui Vadim e la fel ca PPCD-ul din MD al lui Roşca, se zbate într-o diaree politichianistă ieftină, mizând pe nişte voturi date din inerţie de nişte ne-idioţi (în sensul aristotelian al cuvântului „idiot”). Mă bucur să văd că PIN, partidul lui Guşă şi al colegei mele de doctorat – Lavinia Şandru – pe care nu am văzut-o niciodată pe la cursuri, de altfel, a adunat două voturi. Am auzit că cei de la PIN ar miza pe „sindormul europarlamentarelor”: alegătorii dau voturi partidelor minuscule, siguri de faptul că ceea ce vor face europarlamentarii nu are cum să îi afecteze, astfel dând dovadă de o semicaritate politică, „na-vă şi vouă, măi sărăntocilor un vot”.
Ciudat sau nu, mai mulţi sunt cei care nu vor vota decât cei care vor vota pentru un partid anume. Chiar şi alianţa PD-PLD ar aduna mai puţine voturi în comparaţie cu cei care nu ar vota. E şi normal, dacă pe om e greu să îl scoţi din casă la alegerile naţionale/locale, cine să iasă la europarlamentare. Nu-i aşa că ar fi mult mai interesant dacă ar fi ca în Turcia cu vot obligatoriu. Dacă nu te-a făcut măta cu simţ civic, te face statul.
Din posturile TV care au acoperit electorala pentru europarlamentare cea mai bună a fost cu certitudine Realitatea TV. Toţi s-au convins o dată în plus că politica se face pe bani, relaţii şi sex. Să îmi zică mie cineva că a văzut vreun candidat demn de titlul de europarlamentar. Cum să ieşi în faţa camerei de luat vederi şi să nu fii în stare să legi două cuvinte corect într-o limbă străină? Nu zic două, deşi aşa ar trebui să fie, nu, una! Cum să nu ştii, de exemplu, că Franţei i se mai spune hexagon. Sau cum să ai tupeul să vii cu al 48-lea candidat din lista partidului, deşi e evident că nu are cum să treacă în parlamentul european?
Din toate partidele, cea mai reuşită campanie s-ar părea că a avut-o PIN-ul. Toată lumea ştie ce simbol are PIN şi de la ce partid sunt „ăia îmbrăcaţi în blugi şi tricouri/cămăşi albe”. Totuşi, aşa cum spunea şi o doctorandă în Drept European, parcă, Diana nu-mai-ştiu-cum, venită la una din ediţiile emisiunii lui Andrei Gheorghe „Ultima oră”, putem vorbi de un mic grad de impostură aici. Alegărotul vrea să vadă candidatul aşa cum va arăta acesta în PE, începând de la felul de a vorbi până la îmbrăcăminte. Poate cuiva îi plac tricourile mulate pe fetiţe ahtiate după fotolii moli pe care să-şi înrădăcineze pe vreo câţiva ani posterioarele, atunci însă când formele mai plăcute ca orice vorbe de duh ar fi acoperite, poate nu ar mai fi tentat să le dea votul, cine ştie…
All in all, eu vă îndemn plăpând să votaţi, deşi, mai bine am merge cu toţii la munte, cu un slogan asemeni celor de la Vama (Veche), doar că marea lor să devină muntele nostru. Să fim o ţară în munţi, cu oi, caş, zer şi brânză, fighturi cu urşi, curse cu măgari şi o transhumanţă continuă cu accente dramatice de romane Sadoveniene… Eh… Care UE, care alegeri europarlamentare… Auuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu!!!!
